BICENTENARUL PRIMULUI TEATRU DIN ROMÂNIA, TEATRUL VECHI “MIHAI EMINESCU” DIN ORAVIȚA, 1817 – 2017

Data incepere: 2017-11-01
Data sfarsit: 2017-10-10
Locatie: Oravița, Caraș-Severin (click pentru a vedea mai multe festivaluri in judetul Caraș-Severin)
Access: Rezervare in avans
Categorie: Teatru
Organizator:

Primăria Oravița

Centrul Cultural și Complexul Muzeal “Teatrul Vechi Mihai Eminescu”

Telefon contact organizatori: 0773-955-208

Site-ul festivalului Oferte cazare

Imagini promovare



Despre festival

În perioada 01 – 10 octombrie 2017 Oravița sărbătorește împlinirea a 200 de ani de la inaugurarea primului edificiu destinat spectacolelor de teatru și muzică din spațiul românesc.

Construit între 1814 – 1816 ]n stilul barocului vienez, Teatrul Vechi “Mihai Eminescu” din Oravița este copia la o scară redusă dar exactă a ”Burgtheater-ului Imperial” din Viena și a fost inaugurat prin spectacolele din 5 și 7 octombrie 1817 de către însăși familia imperială Francisc I de Habsburg – Lorena și Carolina Augusta de Bavaria care au fost însoțiți la Oravița pentru acest eveniment de o impresionantă suită a curții imperiale vieneze formată din 70 de membri ai nobilimii printre aceștia numărându-se mareșalul curții imperiale, primul aghiotant al împăratului, șeful cabinetului secret, consilieri imperiali, miniștri, secretari de stat, secretari aulici, mareșala curții împărătesei, dame de onoare, etc. Spectacolele prezentate au cuprins piesa în trei acte „Die beschämte Eifersucht” („Gelozia umilită”) semnată de J. Franul von Weissenthurm, banii încasați la spectacol urmând a fi donaţi unui fond al săracilor și piesa lui Friedrich Wilhelm Ziegler, „Der Lorbeerkranz oder Die Macht des Gesetzes” („Cununa de lauri sau puterea legii”). 

În cinstea acestui eveniment, Primăria Oravița alături de Centrul Cultural și Complexul Muzeal “Teatrul Vechi Mihai Eminescu” au bucuria de a vă invita la Gala Teatrelor Naționale din România ce vor monta spectacole pe scena orăvițeană pentru dumneavoastră, contemporanii acestui jubileu istoric. Debutul spectacolelor va include evenimente cultural - literare (simpozioane, expoziții, lansări și vânzare de carte, etc.) și surpize artistice.

Toate evenimentele vor avea loc pe scena teatrului din Oravița și pe platoul din fața acestuia cu începere de la aceeași oră, 19:00, excepție făcând cele două evenimente stradale care vor începe unul la ora 20.30 în data de 02.10.2017 iar celălalt la ora 12:00 în data de 07.10.2017.

Intrarea la spectacole se va face pe bază de bilet sau abonament:

Comentarii

Program BICENTENARUL PRIMULUI TEATRU DIN ROMÂNIA, TEATRUL VECHI “MIHAI EMINESCU” DIN ORAVIȚA, 1817 – 2017

01.10.2017, ora 19:00 – Teatrul Național “I. L. Caragiale” București și UNITER prezintă “Dor de Eminescu”, regia Ion Caramitru;

02.10.2017, ora 19:00 – Teatrul Vechi “Mihai Eminescu” din Oravița și Asociația Scenic Art prezintă “Stella” de Wolfgang von Goethe în regia lui Ștefan Iordănescu;

02.10.2017, ora 20.30 – platoul din fața Teatrului Vechi “Mihai Eminescu” din Oravița, Auăleu prezintă pectacolul stradal “Huooooo!” de Ovidiu Mihăiță;

03.10.2017, ora 19.00 – Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova prezintă “Cealaltă țară” de Herta Muller în regia lui Alexandru Istudor;

04.10.2017, ora 19.00 – Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” din București prezintă ”London – a new story” de Bianca Ionescu-Ballo în regia Andei Cruceanu;

05.10.2017, ora 19:00 – Teatrul Național “I. L. Caragiale” București prezintă “ActOrchestra” (creație colectivă) în regia lui Horia Suru;

06.10.2017, ora 19:00 – Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Timișoara prezintă “Aeroport” de Ștefan Caraman în regia lui Ion-Ardeal Ieremia;

07.10.2017, ora 12:00 – Compania Soso Nuti prezintă “Cufărul magic” pe platoul din fața Teatrului Vechi “Mihai Eminescu din Oravița;

07.10.2017, ora 19:00 – One-man show Florin Piersic jr. prezintă “Freak Show” în interpretarea și regia proprie;

08.10.2017, ora 19:00 – Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași prezintă “Unu + Unu”, text și regie de Lucian Dan Teodorovici;

09.10.2017, ora 19:00 – Teatrul Național Târgu Mureș prezintă “Limba materna – Memeloschn” de Sasha Marianna Salzmann în regia Olgăi Macrinici (debut regizoral);

10.10.2017, ora 19:00 – Filarmonica “Banatul” din Timișoara, concertele “Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, solist Gabriel Popa.

Bilete si abonamente BICENTENARUL PRIMULUI TEATRU DIN ROMÂNIA, TEATRUL VECHI “MIHAI EMINESCU” DIN ORAVIȚA, 1817 – 2017

Preț bilet: 30 lei

Preț abonament 10 zile: 150 lei / abonament (oferă acces la toate spectacolele)

Preț abonament 10 zile elevi și/sau pensionari: 50 lei

Cum poti sa ajungi la BICENTENARUL PRIMULUI TEATRU DIN ROMÂNIA, TEATRUL VECHI “MIHAI EMINESCU” DIN ORAVIȚA, 1817 – 2017

Centrul Cultural și Complexul Muzeal ”Teatrul Vechi Mihai Eminescu”, str. Mihai Eminescu 18, 325600, Oravița, Caraș-Severin. Telefon: 0761-118-067. Edificiul se situează lângă sediul Poliției orașului Oravița.

De la Timișoara - comunicațiile rutiere E 70 și DN 57, 112 km

De la Reșița - comunicațiile rutiere DJ 581 și DN 57, 56 km

De la Reșița prin Anina - comunicațiile rutiere DN 58 și DN 57B, 69 km

De la Orșova prin Moldova Nouă - comunicația rutieră DN 57, 155 km

GPS: 45.04084N, 21.71835E

Cauti si un loc de cazare in judetul Caraș-Severin?

BICENTENARUL PRIMULUI TEATRU DIN ROMÂNIA, TEATRUL VECHI “MIHAI EMINESCU” DIN ORAVIȚA, 1817 – 2017 Oravița, Caraș-Severin

Sobe si seminee din teracotă mobile si moderne