STAŢIUNEA ''LACU SĂRAT''

Locatie: Brăila, Brăila (click pentru a vedea mai multe obiective din judetul Brăila)
Access: Bilete la intrare
Categorie: De interes turistic



Scurt istoric

Staţiunea balneară Lacu Sărat se află situată în Câmpia Brăilei la 7 km de oraşul Brăila. Începuturile stațiunii datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, primele stabilimente fiind descrise de Alexandru Vlahuță în România pitorească.

            Lacul cu apă sărată era cunoscut drept un izvor de sănătate şi relaxare. În urmă cu o sută de ani, apa sa era ''cea mai veche şi mai reputată'' din toată România, iar nămolul vindecător era cunoscut în toată Europa.

            Deşi aflată în plină câmpie, pe malul lacului al cărui nume îl poartă, staţiunea este înconjurată de 70 ha de pădure, care atenuează climatul de stepă şi constituie un plăcut loc de recreere.

            Formarea lacului cu salinitate crescută a fost făcută pe un vechi curs al Dunării, acum izolat, iar adâncimea apei atinge chiar şi 1,80 metri, în funcţie de anotimp, fiind mai mică în anii secetoşi.

            Staţiunea este renumită pentru nămolul sapropelic utilizat în tratarea afecţiunilor reumatologice. Nămolul negru de pe fundul lacului este format de un crustaceu“artemia salina” aflat în diverse stadii de putrefacţie.

            Complexul balnear Lacu Sărat este deschis  tot timpul anului.Acum merg la tratament mai ales pensionarii, însă, în urmă cu un secol, se îmbulzeau să ajungă la Lacu Sărat vizitatori de toate vârstele şi din toată ţara. Tratamentele ce se pot face aici sunt diverse şi recomandate celor ce suferă de afecţiuni ca reumatism, afecţiuni postraumatice, ginecologice, dermatologice şi neurologice.

Galerie imagini promovare

Comentarii

STAŢIUNEA ''LACU SĂRAT'' Brăila, Brăila

Sobe si seminee din teracotă mobile si moderne